Cat de linistiti par unii oameni carora li se vede inauntrul zbuciumat..cat de linistit merg, zambesc, vorbesc, cum alatura ei cuvinte si gesturi intr-un nesfarsit dans. Cum traiesc ca o floare gratioasa care se ascunde putin in spatele frunzelor, cum se dezvaluie delicat, si vai, cum se mint. E plin de ei in jurul meu, nu-i cunosc prea bine, dar se vede atat de rau.

Sa iti intelegi soarta, sa o accepti, sa primesti cu liniste si intelegere ce ti se intampla, este ceva, nu putin lucru, poate cel mai bun pe care il poti face. Dar sa iti ascunzi zbuciumul, nefericirea, neimplinirea, regretul si lipsa de speranta sub dansul asta invatat al imitatiei…Ca o masca trista careia i-a fost sparta gura mai mult, sa nu se mai vada colturile in jos, vad gaura aceea hidoasa si fara forma.

Daca linistea nu e adevarata, mai bine urla pana cand urletul te va deschide, mereu poti crede ca e prea tarziu, niciodata nu vrei sa pierzi nimic: daca nu vrei sa vezi nimic.

Cat de trist e sa iti dai seama ca cei mai multi dintre voi considera ca sunt mai rai decat imaginea pe care o pot crea despre ei insisi? O fi vreun blestem, dorinta de a fi creatori si a-si construi un eu din nimicuri, in timp ce tot ce le-a fost dat mai frumos se sfarseste, uscat, prafuit, in beciul acela unde nu intra niciodata decat pentru a mai azvarli scurt o ramasita din ei, al carei loc a fost castigat de inca o fantasma.

Daca in loc de branding si-ar oferi macar o pirivire sincera…

Genunchi indoiti si cap plecat
In fata unei panze albastre si verzi
Lumini strapung intunericul adunandu-se incet
Prea incet dar curgand
Pana cand totul e lumina si minunea se intampla.

Baiatul asta, Robert Buras, a murit, din niciun motiv aparent, acum vreo doi ani. Poate ca s-a consumat prea mult in cantecul asta si asta a fost.

Suntem facuti din petale, din stele, suntem facuti din petice de hartie, din praf de piatra, suntem legati cu apa, cu lut, suntem legati cu lapte, cu supa de legume si cu ceai.

E timpul. O sa incep cu Shavasana, pentru corp, si voi continua cu Sukhasana, pentru minte, cele mai simple asane. Nirmana chittani asmita matrat.

Nu sunt o bautoare de cafea, in sensul obisnuintei zilnice. Poate ca asta ma fce sa apreciez mai mult o cafea buna. Sunt mai degraba o degustatoare, nu cine stie ce priceputa, insa interesata. Imi place sa beau cafea in anumite momente, cand mi-o cere starea de spirit, si intotdeauna cafeaua mea e asociata cu o companie placuta. Nu beau cafea in orice imprejurare, ci atunci cand este un mijloc de a arata persoanei cu care ma aflu ca putem impartasi cateva maomente de liniste, cateva ganduri mai profunde.

E un refugiu, o oaza si un ritual.

De aceea imi place ca gustul cafelei sa fie intens, si aroma suficient de puternica incat sa creeze o anumita atmosfera. Am nevoie de semnificatii din partea cafelei.

Cei de la Jacobs cred si ei in asta, de aceea au lansat Jacobs Kronung Intense. Si cu ocazia lansarii, va invit sa participati la un concurs in care puteti castiga, desigur, cafea (200 de pachete) si zece camere foto.

Ce trebuie sa facei in acest concrus? Pai eu o sa va povestesc acum ceva. O poveste legata de un moment intens, care, la vremea lui, mi-a luminat o zi.

Eram in Austria, si intamplator, pentru ca nu obisnuiesc, m-am dus sa schiez. Partia era prea abrupta, prea lunga…Cand am ajus sus, si m-am vazut pe schiuri, mi s-a taiat respiratia. Eram absolut singura, nu cunosteam pe nimeni…Am vrut sa ma intorc, sa renunt, parea mult mai mult decat as fi fost in stare sa fac, cu experienta mea putina. Si totusi, stateam acolo, la inceputul partiei, si simteam ca trebuie sa fac asta, trebuie. Si cum stateam eu acolo, langa mine a aparut o fata, care a inteles din atitudinea mea, din privirea mea, ce problema am. Si a stat un pic cu mine, si mi-a facut semn sa o urmez. Si, cu ochii la ea, am pornit usor, pentru a lua din ce in ce mai mult viteza, si a inghiti fiecare suta de metri ca pe o gura de aer rece, tare, intensificandu-mi senzatia cu fiecare clipa. Cand am ajuns jos, nu imi venea sa cred ca am reusit si cat de puternica a fost senzatia. Fata m-a felicitat, si am baut o cafea, impreuna, la restaurantul de jos. Nu am mai vazut-o niciodata, insa am impartasit un moment de viata extraordinar.

Un astfel de moment trebuie sa povestiti, pentru concursul Momente Intense

Bafta multa, si cine castiga cafea, sa o savureze