As vrea sa smulg din amintire orice animal am ranit acceptandu-i soarta de carne, as vrea. Poate o sa reusesc vreodata sa-mi curat pacatul asta.

Am gustat sange, muscandu-mi buzele, as fi vrut sa fie singurul, vreodata.

Desi fac parte dintre persoanele mai putin pretentioase cand vine vorba de vestimentatie, care accepta si uneori adopta extravagante sau iesiri de moda mai putin veche, totusi nu cred in purtatul treningului ca vesmant de zi si oras. Nu imi place mie.

Cu toate astea, azi am defilat un pic in trening, de voie, de nevoie, de lene mai ales. Si cum defilam eu asa in trening, m-am vazut in vitrina si mi s-a parut ca sunt o persoana in masura sa se arate in trening. Asa gaseam eu ca arat. Nimic nelalocul lui. O cucoana in trening, fara vreo stridenta, fara sa port treningul ca pe taior, fara sa mi se reverse oarece chestii din materialul permisiv.

Si apoi am inceput sa ma uit si eu la pustime, la fetele de pe strada. Si sa mi le inchipui in trening. Treaba asta mi-a taiat foamea, astfel incat e ora cinci si mie nu mi-e foame deloc, desi am mancat doar niste ceva de dimineata, lucru nemaintalnit in cronici.

De ce sunt eu in trening? De sala.

Dar de ce, de ce arata fetele astea mici asa? Si cum vor arata ele la treizeci de ani? Daca acum nu mai gasesc un (1) tricou care sa nu fie lung pana peste solduri, fiindca nicio fabrica nu se apuca sa faca haine pentru mine. Le fac pentru ele.

Nasol.

Oricat s-ar chinui sa bea nectar pentru a fi zei, oricat s-ar chinui sa grohaie pentru a fi porci, la finalul zilei, cand inca nu s-a terminat nimic, dar oboseala toceste muchiile rezistentei si incercarilor, la finalul zilei, deci, cand n-au de ales si trebuie sa treaca putin in nefiinta, unde nu-si pot controla fricile si bucuriile, oamenii sunt oameni.

Nimic nu se termina pana nu s-a terminat, si nimeni n-are a da marturia vreunui sfarsit, vreodata, si nici inceputurile nu-s in vreo amintire. Totul se intampla, oamenii traiesc.

Sa visati frumos in scurta nefiinta, noapte buna

Am stiut deodata totul, privind in albastru. O mare, un cer? Marea, cerul, aerul, tot. Albastru.

Nu voi inceta sa privesc acolo, pana cand albastrul va sti tot, la fel ca mine. Si mai apoi. Pentru totdeauna.

Memento e un local la intersectia lui Bach cu Glinka, in Floreasca. Ceva interesant n-as fi avut in veci a spune despre acest loc, insa astazi mi s-a aratat.

si posibila explicatie….

Cand ti se scurge, tulbure, dintre degete, un nisip de nicaieri
Care nu-ti arata nici timp, nici distante
Adevarul e in suflet.