Vola are un concurs aniversar, si da bilete pentru castigatori. Am citi toate, nu exagerez, toate posturile scrise pentru concurs. Splendide, mirifice. Eu de felul meu nu particip la concursuri pentru ca imi este rusine. Nu sunt suficient de buna incat sa castig, la absolut nimic. Dar acest concurs m-a lovit in moalele capului.

Pai eu nu am fost la Paris. Nu am fost la Barcelona. Nu am fost la Londra, nu am fost la Atena si nici la Milano. Stiu, e incredibil. Aud in jurul meu: A, asta am cumparat-o de la Milano. Cireasa se intoarce din weekend si-mi zice: Londra e fantastica. Am pierdut sirul celor care-mi lauda Barcelona. Deci nu am fost prin niciunul dintre aceste locuri, asa ca nu am ce sa povestesc.

Ar mai ramane varianta: de ce vreau sa le vizitez. Pai cum sa scriu eu asta, daca nu am fost acolo? De unde sa stiu eu cu ce arome va fi impanata prima gura de aer pe care am s-o inhalez pe aeroport? Stiu, poluare ca-ntr-un aeroport, dar dincolo de asta? De unde sa stiu cum suna spaniola cand e vorbita de spanioli la ea acasa, si nu ciuntita pentru urechile mele de roman de catre spanioli patrunsi fie si temporar de noxele Bucurestiului?

Cum pot sa-mi dau seama ce mi-ar putea darui mie Barcelona? Ca vreau sa vad tot ce se cheama Gaudi e pesemne de la sine inteles. Sau ca n-am cum sa evit Rambla. Dar poate nu ma intereseaza deloc Gaudi si Rambla. Poate la Barcelona as descoperi o curticica interioara, cum am vazut eu in filme, in care m-as infunda doua zile sa studiez fiecare iesitura din zid si s-o las sa-mi spuna istoria ei. Poate m-as aseza in mijolocul unei intersectii aglomerate si as cerceta fiecare trecator, si i-as inventa toata istoria, pana la bunici. Sau m-as aseza pe niste scari si as incepe sa ma iau de turstii de treaba, care au venit sa vada Sagrada Familia. Probabil ca as gasi din prima un restaurant in care as vrea sa mananc, sa ma angajez ospatarita, sa-l cumpar sau mai stiu eu ce. In fiecare loc in care ajung e unul din acesta.

Stiu doar ca vreau. Si ca nu ma duc nicaieri cu o tinta anume. Probabil as fotografia orice, de la pietricele la balcoane cu flori, pisici, daca exista pisici, si oameni nedumeriti. As innebuni de fericire ca e cald sau m-as distra copios ca ploua. Nu m-as fotografia langa obiective turistice, langa lei de paza, pe scarile institutiilor sau in orice alt loc care sa poata fi recunoscut. Mai degraba, l-as pune pe eCostin sa ma fotografieze cum ma sprijin de un gard proaspat vopsit. Sau cum mananc intr-un restaurant din Barcelona mancare spaniola specifica unei cu totul alte regiuni. Sau cum rad la Barcelona, cu totul altfel decat in orice alt colt al lumii. Stiu eu? De unde sa stiu ce ma va indemna aerul de acolo sa fac? Sau sunetul oamenilor?

De unde doamne iarta-ma sa stiu? Nu m-am dus nicaieri pentru obiective turistice, poate si din cauza ca am ajuns mereu unde m-a purtat soarta. In Thassos am ratat taman cele mai istorice chestii, fiindca m-am indragostit de un petec de plaja, de o casuta, de o gaura in stanca si de un pisic. In Berlin am inghitit toate tursticele in fuga si am ramas fidela cartierului meu, pana cand m-am cunoscut cu toata lumea iar turcul de la internet cafe ma intreba de sanatatea familiei. La Manama am uitat in secunda doi ce vazusem prin muzeu, fiindca imi pierdeam zilele prin souk. In Dubai, ma plimbam ca o nebuna in sus si in jos cu barcuta, pe rauletul acela artificial. La Budapesta imi facusem un loc preferat in care puteai sa desenezi cu creta ce-ti trecea prin minte, si a doua zi gaseai desenul completat. Praga, pe care am vazut-o de nenumarate ori, inseamna pentru mine o carciuma intr-un parter de cladire cu ziduri late cat spatele unui culturist, in care din intuneric si umezeala iesea o bere inghetata sau un ceai aburind. Si toate celelate pe care le-am vizita sau in care am trait, la fel: senzatii, imagini unice si viata adevarata.

De unde doamne iarta-ma sa le stiu pe astea dinainte? Fiecare oras are potentialul lui de a ma cuceri, si asta nu-i in nici un pliant turistic. Tot ce pot sa spun e ca vreau sa le vad, si din ceea ce simt si am citit, Barcelona ar putea fi intr-adevar cel mai aproape de inima mea.De aia vreau sa le vad. Pentru viata din ele, pentru surprize care nici nu-mi trec prin cap, pentru experiente pe care nu le-a mai avut nimeni niciodata si nici nu le va mai avea. Asa ca am scris, iata, pentru concurs. Pana la urma, desi nu cred sa castig, am spus adevarul si numai adevarul, si asta reprezinta o valoare in sine, nu?

Tags: barcelona, berlin, blog, concurs, dubai, praga, vola.ro

9 Comentarii to “Cum nu am fost eu la Barcelona”

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website