Multa lume nu intelege incrancenarea mea legata de disparitia Bucurestiului pe care-l cunosc din copilarie si povestile alor mei. Cel mai putin inteleg cei care au venit din provincie sau cei care si-au petrecut copilaria in cartiere de blocuri, intre scoala si minge si atat. Le vad efortul de a ma intelege, insa remarc ca ma privesc ca pe o nebuna care pe langa fixul cu animalele mai are si alt stol inutil: vechiturile.

Rahova
Casele vechi, vazute de majoritatea cunoscutilor mei ca inconfortabile, nepractice, prea inalte, prea incarcate cu decoratiuni, lipsite de termopane si deci de confort. Ei le vad ca pe niste batrani inutili care ar face bine sa lase loc structurilor de BCA+gipscarton, termopan din PVC, gresie filmata si faianta la reducere, care au un mare si superb avantaj: au tavanul jos, confort termic, si pentru cativa ani inainte ca umezeala sa macine gipscartonul si praful orasului sa atace zgubiliticele zugraveli galbene si portocalii arata noi, curate si moderne.

Cred ca frumusetea e o prajitura cu care trebuie sa te deprinzi de mic. Daca ti-o baga cineva pe gat la maturitate, e probabil prea dulce, cu arome prea contradictorii si complexe pentru a mai fi pe gustul cuiva care a crescut cu pufarine.

Magazinul Unirea
De la un prag al averii incolo, frumusetea, chiar daca esti deprins cu ea, devine o marfa ca oricare alta, asa ca am ajuns sa inteleg mecanismul unori oameni care isi lasa proprietatile pe care troneaza monumente istorice sa se transforme in tarana. Sunt putini. Restul sunt niste imbogatiti, niste Dinu Paturica (nu-mi vine altceva). Pe cativa dintre acestia i-am cunoscut. Adevarati copii de mahala, pentru care grasimea care tine de cald si salteaua din bani pe care pot sa-si puna capul inlocuiesc orice. Iar gustul lor pentru frumusete e cumparat si fals ca o geanta LV pe bratul unei precupete.

Acestia sunt distrugatorii. Cei care au prabusit in tarana jumatate din frumusetile cartierului in care am crescut. Frumoasa cladire in care functiona oficiul de recrutare militara (sau ceva de genul) a fost trantita la pamant cu cateva luni in urma, si va lasa sa rasara intre casele ramase vreo frumusete din sticla si otel.

B-dul Magheru
N-am nimic cu sticla si otelul. Sa creasca si sa se inmulteasca alaturi de vilele hidoase care populeaza noile cartiere rezidentiale de langa oras. Case pe care orice copil de cinci ani, cu putina imaginatie, le va desena la gradinita.
Am ceva cu ceilalti. Cu oamenii care vand superbe monumente e arhitectura sau frumoase reprezentante ale stilurilor arhitectonice ce nu vor mai fi folosite niciodata. Le vand pentru ca pe locul a doua-trei dintre ele sa creasca ciuperci otelite.

Pe oamenii care balacaresc comunismul care a fortat demolari pentru a construi blocuri urate (baremi dupa un plan), dar lasa orasul din jurul lor sa se urateaza triplu, sub pretextul aripilor libertatii. Am ceva cu cei care se uita in sila la cate o casa veche si darapanata din lipsa posibilitatilor locuitorilor, si se spun : Sa o darame degraba si sa faca un bloc frumos. Aceiasi care se duc la Praga, la Viena sau la Paris si spun: Vai, ce frumos e restaurat centrul la ei. Si nu se gandesc niciodata, dar niciodata ca a doua oara asa ceva nu se va mai construi iar ei vor lasa copiilor mostenire un oras din blocuri disparate facute din cartoane, table si BCA, intocmai ca niste colibe de refugiati.

Pe cei care lasa frumusetea sa treaca, care nu vor sa repare, carora de fapt nu le pasa deloc, decat daca e ceva de dat cu gura cand se termina subiectul “vremea”.

Ma intreb daca ar fi fost la fel daca nu cresteam intre splendori sau daca nu eram copil de artisti si arhitecti. Poate ca nu. Frumusetea e o prajitura cu care trebuie sa cresti de mic. Sau daca nu, sa fii un om ales. Care vrea sa stie, care vrea sa ii pese, care pe langa “practic” “simplu” si “usor de intretinut” mai stie si “superb” “unic” “istorie” si “valoare”.

Multumesc pentru poze Rezistenta.net. Si nu doar pentru poze. Pentru ca fac asta, pentru ca isi gasesc timp si pentru ca le pasa. Iar in blogroll la categoria Miscarea, dincolo de fixul meu cu animalele, veti regasi resurse valoroase pentru fixul meu cu orasul frumos.

Grivitei
Si pentru o istorie scurta dar edificatoare despre cum se transforma un bici in rahat, aici.

15 Comentarii to “Frumusetea e o prajitura complicata”

Leave a Reply

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website