Biciclismul – avem si noi nevoie de un mars

Pentru ca am cedat insistentelor si am primit o bicicleta mai mare deca t cea de trickuri care era just fine: daca era nevoie ma suiam si pe masini , pot acum sa bag si formidabila viteza de 30 la ora. Si daca pot, de ce sa nu o fac? Doar fiindca o fac cu efortul propriilor picioare? Cred ca am dreptul la fel ca oricare altul sa fiu in trafic.

As merge pe pista de bicicleta, dar nu e. As merge pe trotuar, dar sunt masini. Asa ca merg pe langa tine, stimate automobilist, si maine imi las bicileta in strada, de-a curmezisul, si am sa blochez un loc de parcare si accesul la inca unul. Pentru ca meriti.

Si cum va zic eram foarte regulamentar, la semafor, langa trotuar, cand in spatele meu apare o salvare. Ma uit in spate, si nenea imi face semn sa ma car din fata lui, ca tre sa bage gaz cand se dau aia din fata. Eu zic bine, si dau sa trec strada, fiindca era verde la pietoni. Si ce crezi, cu toate ca la pietoni era verde, a venit un taximetrist meserias care luase un smecher din fata restaurantului Aquarium, si a trecut asa, pe rosu, fiindca poate, lasandu-ma fix in fata salvarii. S-a pus verde si imediat dupa el, evident, ceilalti, care aveau tot dreptul. Si iata-ma pe banda doi, gen, pedaland ca nebuna in mijlocul intersectiei, cu sirena urlandu-mi in ceafa si masini venind de everywhere.

Si din neant, apare un biciclist de fite, cu un supercadru (atat am putut sa vad, care se opreste si imi face semne: pe unde pot s-o iau, ok si nope. Si uite asa am trecut cu bine, m-am strecurat sa treaca si salvarea, si sirul de pe linia de tramvai, si toti (in intersectia aia se varsa sase strazi, una cu patru benzi.)

Si ajung langa nene si zic, mersi frumos, n-o sa-i mai urasc pe bikerii de fite, esti un nene de treaba, dar, zic, cum mai ajungi tu vreodata unde ai de ajuns daca stai sa ghidezi toti ratacitii.

La care el zice:
-Nu-i ghidez pe toti ratacitii, da si tu, in 1996, la scoala de alpinism i-ai legat de stalpul de fier de la refugiu pe aia care imi topisera unt in tot rucsacul fiindca aveam ochelari cu dioptrii mari.
-Ce? zic eu.
Omul, jenat, zice:
-Aoleo, zice , te-am confundat, dar asa am crezut de cad te-am vazut peste intersectie, ca tu esti aia.
-Pai, zic, eu sunt, dar…( Eu eram, pe cuvant.)
-Tu nu-ti aduci aminte de mine?

Ce era sa mai fac, fratilor? Eu nici pe mama nu am recunoscut-o dupa ce n-am vazut-o sase luni. De unde sa-l recunosc pe unul vazut odata acum 15 ani si care avea si ochelari ca Nicu Constantin??

Asa ca am zis multumesc foarte mult, si m-am carat.

Asa m-a socat evenimentul, ca era sa uit ce voiam sa zic. Noi biciclistii suntem ai nimanui. Soferii sustin ca nu ne vad venind in trafic, de unde sa ne auda. Nu ne cedeaza nimic, ne fac semn sa ne dam din drum, iar cand am vrut sa ma urc acu’ o ora pe trotuar, un pieton mi-a pus piedica!! Ca ce caut pe trotuar, pentru roti e strada!!!

Bineeee. Sa mai aud ca astia cu motoarele sunt in pericol ) Costin zice ca-i e cam frica cu mine ca sofer, ca sunt colerica. Eu zic ca daca azi nu m-am pornit dupa taximetristul ala, sa-i povestesc ceva, daca nici n-am clipit cand ala mi-a pus piedica, ba mai mult, am executat un trick ca sa nu dau peste el, nu-s sanse. Am imbatranit frumos, gen.