Strafund si teroare. Si valoare.

Este cat se poate de adevarat ca vorbesc adeseori despre lucruri la care nu ma pricep. in apararea mea am de spus insa ca reusesc sa ma descurc destul de bine in a parea ca am de fapt habar. Dovada stau anii multi de scoala, absolviti de bine de rau cu niste mici onoruri.
Numa’ cei cartiori imi sunt potrivinici, dar se stie ca aia nu au decat simtul valorii personale. Adica ei nici n-au observat ca tu n-ai idee, fiindca n-au nevoie. Ei stiu dinainte ca n-ai, chiar si cand ai doua butoaie pline.

De asta va spun ca vorbesc in continuare in cunostinta de cauza. Aprecierea, dara, e un feedback tare nenorocit. Intai fiindca avem nevoie de ea, desi e fix pielita puiului: adica nu ajuta concret la nimic, trebuie data la o parte. Vad cum dumneata te gandesti la prostii, se vede in ochi. Pielita de pui nu e hranitoare, in schimb da peste cap colesterolul si ingrasa. Simt cum am gasit o comparatie buna si se umfla inima in mine. Deci ma pot aprecia singura.

Ei bine, pentru cei care au citit cartea, si ii iert in aceasta clipa si pe cei care se pot lauda doar cu vizionarea filmului, nenea Rhett Butler ii zice lui Scarlett: “Draga mea, lumea iarta orice in afara de pacatul de a-ti vedea de treaba.”

Pe vremea asimilarii acestor cuvinte eram tinerica rau si mi se parea o frumoasa si dramatica intorsatura a frazei, dar fara vreo substanta serioasa. Probabil asa i se parea si lui Scarlett, o alta tinerica. Well, age did it. Mare vorba, mare adevar. Da’ lumea nu iarta deloc-deloc sa iti vezi de treaba.

De cand dai cu nasul de ceilalti, au grija ca treaba lor sa fie si a ta. Cand e vorba de facut. Si ca treaba ta sa fie si a lor. Cand e vorba de incasat.

Si in general, ai voie ca de la banu Ghica sa fii cum vrei tu, cate vreme te duci sa o arzi in sihastrie. Valoarea mea, stimatilor, este deci data in societatea noastra de domniile voastre, care de cateva minute va hliziti la textul asta neavand nici cea mai vaga idee unde bat.

Cu aceasta ocazie, imi notez aici sa nu uit iar afirmatia batranului Nietzsche, facuta intr-un moemt de dureri hemoroidale sau poate cu intentia clara de a-mi furniza o incheiere la fel de potrivita ca si continutul:
″Orice crestere a omului în maiestate si demnitate, inseamna, de asemenea, o crestere in strafund si teroare.″

Adica cu cat ma smecheresc mental, cu atat ma bagati mai tare in sperieti. Persoanele de fata se exclud, fara indoiala.