Azi dimineata, tragea distrata de urechea cainelui. Printr-o stranie coincidenta, ritmicitatea miscarii se armoniza cu una dintre pendularile atemporale a filotelor care creeaza caile de comunicatie intre atomi.
Asta ii trecu prin cap, posibil ceva citit intr-o carte, complet lipsit de sens si cu termeni incorecti. Ceva cam ca tot ce i se intampla. Pentru ca era de-acum convinsa ca imita doar felul de a fi al celorlalti, ca incearca sa imite si felul lor de a gandi, si ca o face prost. Si ca pe ceilalti ii pacaleste probabil avantul ei de la inceput, dar uite, oboseste, si acum joaca prost, si nici nu isi mai da seama daca a facut bine tot timpul asta in care a incercat. Poate mai bine o lasa asa cum era, cu orice risc: sa ajunga la casa de nebuni sau inginer agronom sau controlor de trafic la aeroport.
Da’ nu era vina ei, nu era vina ei deloc fiindca asa creste un copil, cu mimetism, nu, altfel cum?
Altfel, altfelul asta poate ar fi salvat-o, dar se stie ca nu exista altfel fiindca de fapt nu exista termen de comparatie, si pana la urma, ce e aia altfel? Cel mai sigur lucru e cel pe care il stii, chiar daca e complet gresit.
Si pana la urma, ce e aia complet gresit? Poate ca mi se pare si e de la oboseala, hai sa raman la decizia asta, pana apare o instanta care sa ma judece.
Tags: aberatii, altfel, ~Za writer lime
