Craciunul comunist

Mi-e foarte dor de Craciunul comunist. Nu, nu glumesc. Daca stam sa ne gandim, multe dintre noi au petrecut cele mai frumoase sarbatori pe vremea cand o banana era un cadou.
Eu una imi amintesc cu placere unele senzatii pe care mi-e imposibil sa le mai regasesc acum, cand orice imi trece prin cap se gaseste in magazin.

In primul rand, bradul era brad. Privesc fotografiile de familie si nu imi vine sa cred ca bradul umplea jumatate de camera. Decoratiunile se gaseau greu, erau putine si daca spargeam vreuna, era o tragedie nationala. Nici un bibelou din casa nu era manevrat cu mai mare grija decat steaua din varful copacului. Din cauza lipsei decoratiunilor, la gradinita si la scoala faceam mereu ghirlande din hartie colorata. Becurile de brad erau o alta marfa foarte importanta.

Faceam impreuna cu familia diversi ingerasi si Mos Craciun din carton, pentru a mai umple bradul, iar putinele portocale pentru care se ingheta la coada erau atarnata cu ata verde de ramurile bradului…Doamne fereste sa ma ating de vreuna inainte de 24 decembrie. Oricum, nu era pericol sa se strice. In sufragerie era atat de frig incat rezistau perfect.

Cadoul era de obicei ceva care se gasea fie greu, fie era foarte scump iar parintii economiseau tot anul. Si-l ascundeau pe undeva prin casa, iar eu luam primele lectii de psihologie comportamentala, studiind momentele in care pareau mai dubiosi, pentru a-mi da seama pe unde l-au pitit. Informatia asta nu se contrazicea deloc cu credinta mea in Mos. Imi imaginasem un fel de stategie tip intreprindere, in care Mosul era un angajat care presta acest serviciu. Desi stiam si ca e nenea Victor, vecinul. Dar nici asta nu se contrazicea. Deh, magia sarbatorilor .

Si toate Craciunurile erau reusite. Absolut toate. Era o reteta care functiona. Nu erau adaosuri, surprize sau mai stiu eu ce. Nu imi puteam dori niciodata ceva absurd de scump, pentru ca nu exista, si astfel nu aveam cum sa ii pun pe ai mei in incurcatura, si nici sa ii silesc sa ma dezamageasca fiindca nu si-ar fi putut permite.

Am incetat sa mai cred in mosul clasic cand am surprins o discutie. Micuta MJ, obsedata de geografie, tocise grav cele doua atlasuri, si simtea nevoia sa paseasca intr-o lume mai luminata. Cu alte cuvinte, isi dorea un glob pamantesc, din ala mare cu bec inauntru.
Oamenii credeau ca-s afara la zapada dar eu puneam la cale cine stie ce prostie prin casa. Si bunica-miu vota impotriva, maica-mea imporiva, bunica-mea se abtine. Tata cartea ceva pe acolo, dar cand a vazut impotrivirea generala, a tacut.
Eu plangeam in guler, sa-mi sara ochii. Si de Craciun am gasit sub brad pachetoiul. Nu avea cum sa fie altceva intr-un pachetoi atat de mare. A fost cadoul de Craciun pe care l-am indragit cel mai mult, pentru ca imi luasem gandul de la el si a fost o surpriza care mi-a zguduit lumea. Il am si acum.

Iar tata, cu barba lui, s-a transformat in Mos Craciunul adevarat. Care iti ghiceste dorintele si ti le implineste no matter what the cost.*

*Bani dar mai ales mama: tacatacatacatacataca