Iar am parul lung. Uite acum, de pilda, trebuie neaparat sa il spal, si am atata treaba..

De trei ori in viata m-am tuns scurt pentru ca nu mai faceam fata cu ingrijirea parului. Spala-l, calca-l ( ca eu imi intind parul), cumpara produse, asteapta sa se usuce, usuca-l cu foenul…Uneri nu mai aveam timp, chef si energie. M-ar fi placut mie, asa, sa existe o masina de spalat parul. Sa-l introduc acolo, iar eu sa citesc o carte in timp ce masina ma spala pe cap si eventual imi face si un masaj capilar…

Daca ar exista masina asta? Sa zicem un Cooltronic 2010, care sa te spele pe cap, lasandu-ti un par matasos, de diva. Sa te faca gata pentru reclamele la sampon. Si totate astea in timp ce tu citesti, temuiti la tv sau stai pe facebook.

Si dupa o sedinta de Cooltronic, care sa iti spele, stoarca, intinda si faca stralucitor parul, sa n-ai nici fir de matreata. Folosit cu Head& Shoulders Moisturizing Scalp Care.

Ai incerca Cooltronic 2010? Daca da, uite-l aici prezentat in premiera…

Soldatul e obsedat de ordine si curatenie, e lucru stiut. E nevoie de asta pentru a lupta impotriva dezordinii bataliei, a murdariei razboiului si a tuturor fragmentelor de oameni pe care le lasa in urma. [...] Oare nu abordam toti viata asa ca si cum ne-am satisface serviciul militar? Facand ce putem, in asteptarea liberarii sau a luptei? Unii deretica in dormitor, altii trag chiulul, isi omoara timpul jucand carti, fac comert, pun la cale intrigi. Ofiterii comanda, racanii executa, dar nimeni nu e pacalit de aceasta comedie cu usile inchise: intr-o buna dimineata, trebuie totusi sa mearga sa moara ofiterii ca si soldatii, abrutizatii ca si descurcaretii [...]

Muriel Burbery- Eleganta Ariciului

In afara de romii care se dau bosniaci, si de punkeri, toti cersetorii de aici au cate unul sau mai multe animale, caini, pisici sau iepuri. Mint, am vazut si la Lafayette o tiganca cu pisica in lesa, o dusese sa faca pipi undeva ingradit. Stiu ca e ceva comercial, nu-s toanta, insa mi-a placut ca oricat de terminat ar fi personajul care are animalele, acestea au mereu un caston cu lapte sau apa si crantanele alaturi. Toate au lesa, niciunul nu pare bolnav, ranit, nu au raie, capuse, nu stiu purici. Toti sunt bine hraniti.

Preferatul meu e un nene din fata galeriilor Lafayette (unde nu e niciun Penhaligon’s, mama!), care are doi caini si o pisica ce beneficiaza de transportor. Pisica era foarte cuminte, cum sunt toate animalele astea ale homelessilor. M-am gandit ca sunt drogate si m-am uitat la pupile, i-am tras si pleoapa in jos. Nici vorba. Si avea si dintii curati, desi sarise de vreo patru anisori.

Ce sa zic? Nu e amuzanta, pentru un animal, o viata in care sa stai ziua intraga cuminte, in lesa, alaturi de un cersetor, dar macar dai si primesti dragoste. Un lucru pe care la noi nu-l inteleg nici fericitii sortii. Ce sa mai ceri de la masa de prosti si nefericiti.

Imi pare rau ca nu am poze de cand il apucase pa cainele mai mic joaca cu stapanul. A fost frumos.

Aceeasi idee, aceeasi suferinta, acelasi extaz: pret de-o fraza, de-o privire, de-o opera de arta sau de-o gluma, e aceeasi idee, aceeasi suferinta , acelasi extaz.

O zi cu cativa nori pe cer, un bulevard larg. O zi caniculara, in mijlocul unui camp de porumb, pe un drum lat de-o palma. O noapte cu luna plina, in desrert. Acelasi tipat care se consuma inauntru, aceeasi durere care iti strange stomacul intr-un ghem care devine insusi definitia suferintei.

O clipa, mai lunga sau mai scurta, de-o ora, de 4 zile, de doua saptamani si jumatate, niciodata vesnica, mereu repetabila insa, de lung urlet interior. Urletul care ai vrea sa iti sfasie timpanele, sa nu mai auzi niciodata, sa iti arda ochii care au vazut si sa iti striveasca creierul care te-a lasat sa simti.

Urletul din tine, o miscare imobila a acestei lumi, uneori, alteori o miscare cu directie, predecesor al scurtei desensibilizari totale, a transformarii in nimic, chiar nimic, ca sa nu mai suferi.

E mereu acelasi, urletul din tine, chiar si ultimul, si totusi niciodata nu esti pregatit.

”…eu, Renee, 54 de ani si bataturi la picioare, nascuta in glod si sortita sa raman acolo, ducandu-ma sa iau cina cu un japonez bogat, caruia ii sunt portareasa, doar din vina de a fi tresarit la un citat din Anna Karenina, eu, Renee, intimidata si speriata pana-n maduva oaselor, constienta ca ma ia cu lesin din cauza necuviintei si a a caracterului blasefmator al prezentei mele in acest loc, care, chiar daca accesibil din punct de vedere spatial, nu reprezinta mai putin o lume careia nu-i apartin si care se fereste de portarese, eu , Renee, asadar…”"

Muriel Burbery-Eleganta Ariciului

Chiar asa, in ce masura este sunt oare imprejurarile de care alegem sa ne inconjuram in mod constant, cele practice, de zi cu zi, o ascunzatoare, o mantie de tepi? In timp ce unii isi etaleaza putinul interior, cu podoabe sau cu aroganta impresiei ca detin cu adevarat ceva valoros, unii dintre noi isi construiesc barlogul din atitudini, din bucati de apartenenta sociala si dintr-o groaza de spectacol pentru public.

Pentru ce? Doar pentru a fi in liniste tu insuti? Intr-un fel pe care il poate descoperi doar, intamplator, intr-un moment de neatentie a noastra, cei care sunt meniti sa il descopere? E destul de neplacut ca pentru a-ti trai propria persoana fara riscuri, trebuie sa-i dispretuiesti in asa hal pe ceilalti incat sa le dedici atat de mult timp si o atat de mare parte din energia ta. Doar ca sa tii ascunzatoarea in picioare. Pana cand apar cei care sparg brese, fiindca au auzit o vocala menita sa se piarda, fiindca au surprins o privire.

O fi si asta o parte din miscarea de armonie a lumii: doua dansuri, unul al valurilor si un tribal, care se intalnesc undeva: intr-un hol, intr-un parc, pe o strada si se contopesc fie si pentru doua minute, fie si pentru o saptamana, chiar daca se termina cu moarte fiindca, nu? frumusetea unei clipe sta in moartea ei.

Despre carte am scris aici.

Pe Republique, in fata unui supermarket, o femeie cersea, cu doi caini in lesa. Cersea bani si mancare de caine. Oamenii ii cumparau mancare si ea o varsa intr-un sac Pedigree. La un moment dat a venit barbatul ei, si a luat sacul plin, lasand unul gol in loc. Era rosu de soare, cum vad ca-s toti parizienii zilele astea. Si alcoolic. Sigur beat. Cand a dat sa traverseze, printre masini, unul dintre caini s-a repezit sa-l urmeze. Deja vedeam povestea. El insa s-a oprit la marginea trotuarului, desi nu-l vedea, s-a intors si l-a trimis inapoi, unde femeia l-a luat in brate. Sigur mai aveau si alti caini.

Pe Pont Neuf, doi betivi scriau impreuna o poezie. Merita sa stai sa le asculti discutia. Desi unul dintre ei era un punker ras in cap si plin de tatuaje proaste, peste tot, iar celalalt arata ca si cum a fost toata viata sofer pe RATB, vorbeau despre frumusete si bunatate. Punkerul avea o lesa mica, rosie. Langa el era un iaurt Danone, la sticluta, iar pe jos, intr-o strachinuta, pusese un pic. M-am uitat dupa cainele mic pe care presupuneam ca-l are, dar nu l-am vazut.

O ora mai tarziu, de pe acelasi Pont Neuf se pierdeau un zare cei doi betivi, iar pe umerii punkerului se lafaia linistita o pisica, cu lesa . Punkerul avea inca in mana sticla de Danone.

La o boulangerie de pe langa bulevardul Temple, o pisca uriasa a intrat linistita, ignorandu-mi total chemarile. Pisicile de aici nu raspund la pis-pis. Lulu, au strigat-o ei, iar ea s-a dus direct in bucatarie. Nimeni nu a schitat nimic. M-am bucurat mult. De-aici nu am poza, ca mergea sustinut.

Am mai vazut un homeless cu un iepure. Il mangaia de ieseau scantei din el. Iar m-am bucurat.

Caini vagabonzi nu am vazut.