Pe Scarlet am cunoscut-o în prima zi de scoala din clasa a zecea. În afara numelui ei neobisnuit, avea si o situatie care o ridica mult deasupra noastra, români de rând din 1979.
Tatal ei era reprezentant comercial sau cam asa ceva ( niciodata nu am stiut sigur ) al Spaniei la Bucuresti, un om mare si rosu, pe jumatate spaniol, pe jumatate irlandez. Asa se face ca numele întreg al lui Scarlet era Scarlet Caterina Hennessey, ceea ce crestea uimirea oricui îi era prezentata, fiindca altminteri vorbea perfect româneste si daca nu erai prevenit nu ai fi banuit niciodata ca nu e românca get beget, sa spunem, din Sinaia.
Eu însumi, ( care din prima clipa am fost prins într-un fel de magnetism pe care îl degaja, de care nu am scapat nici acum, desi au trecut mai bine de douazeci de ani si s-au întâmplat tare multe lucruri ), eu însumi nu am remarcat la început decât ca purta blugi la scoala, în vremea în care uniformele erau mai venerate decât Dumnezeul surghiunit între blocuri.
Oricare din colegii mei ar fi vrut sa poata patrunde în palatul pe care si-l imaginau a fi Oficiul Comercial al Spaniei. Era dealtfel singurul interes pozitiv, ca sa spun asa, pe care i-l purtau lui Scarlet, fiindca altminteri o urau din tot sufletul. Fetele, ( despre care mi-am dat seama mai târziu ca ar fi urât-o oricum; era prea ciudata ) aveau ca motiv prim, si foarte important la vârsta aceea, ca ea putea veni la scoala îmbracata oricum, pe când ele erau închistate în oribila uniforma care parea de închisoare, si pe lânga asta, pentru întreaga viata extraordinara pe care i-o banuiau în afara zidurilor liceului.
Baietii o urau si mai mult, fiindca îi tulbura într-un mod ciudat pe care nu stiau sa si-l explice, si pentru ca reprezenta tot ceea ce ei nu puteau atinge vreodata. Era adevarat ca Scarlet aducea cu ea acel aer occidental caruia atunci îi atribuiam atâta valoare si care ne ducea cu gândul la petreceri lânga piscina, ca si cum toti occidentalii si-ar fi dus vietile numai asa.
Altceva însa nu prea i se putea reprosa. Afara de faptul ca nu profita de dreptul ei de a se îmbraca oricum si venea mereu în propria ei uniforma, blugi si tricou (e drept, întotdeauna haine pe care noi am fi dat orice ca sa le avem), Scarlet nu abuza de nici una din înlesnirile mai mult sau mai putin oficiale pe care le-ar fi putut avea. Asta nu i-a adus însa o mai mare popularitate printre colegi, fiindca ei îsi imaginau ca o facea ca sa se dea mare. În ciuda acestor framântari, Scarlet ramânea în continuare retrasa, desi amabila cu toata lumea.
Viata mea alaturi de Scarlet a început în urma unui eveniment destul de urât. Era o pauza din trimestrul întâi, când ea s-a ridicat din banca (rareori facea asta, de obicei statea acolo cu una din cartile ei) si s-a dus sa le serveasca pe fete dintr-o cutie mare de bomboane, raritate prin ambalajul extraordinar si numarul impresionant de bomboane cu martipan. Cam pe atunci am aflat ce e martipanul, pâna atunci nu auzisem de asa ceva. Pentru un moment, douazeci de ochi neîncrezatori si fiorosi au sfredelit-o pâna în maduva oaselor. În lumina galbuie se vedeau clar toate nervurile din trupul ei, si pielea parca disparuse cu desavârsire. Acum îmi dau seama ca a fost o viziune, ca am STIUT, înainte sa aflu de toti demonii care o macinau, am stiut cum se va sfârsi totul.
Fetele nu au rezistat tentatiei si au acceptat. Înainte sa cunosc mai bine aceste fapturi întortocheate, pe când eram doar un pusti de liceu, nu-mi imaginam de ce ar fi putut refuza, acum însa, dupa zeci de ani de trai printre si cu ele, pot gasi mii de motive, unul mai absurd decât altul.
Dupa ce au rontait cu încântare bomboanele, cea mai îndrazneata dintre ele, care era un fel de vioaie pupatoare in fund pe lânga profesori si lidera de opinie în clasa noastra, a remarcat:
- O fi cazut guvernul în Spania de te-ai hotarât sa ne bagi în seama.
Scarlet nu a reactionat imediat, mai târziu mi-am dat seama ca ea nu-si imaginase nici o clipa ca ar fi antipatizata, socul îi întârzia reactiile.
A deschis gura sa spuna ceva, dar Anita, care trecea drept cea mai draguta din clasa, i-a retezat-o:
-Da, te crezi tare frumoasa si întolita, dar chiar si asa esti vai de capul tau. Nu vezi ca nu merge sa îti dai aerele astea cu noi?
Asa cum o vedeam eu pe Scarlet, asa cum se conturase imaginea ei în mintea mea, ar fi trebuit fie sa plece fara un cuvânt, fie sa plânga. În loc de asta a chibzuit un moment, apoi a dat drumul celei mai grozave colectii de înjuraturi pe care o auzisem vreodata.
Toata lumea a ascultat-o înmarmurita, era straniu sa auzi asa ceva de pe buzele ei; înjurând, accentul strain se facea din ce în ce mai simtit, pâna la urma nu s-a mai înteles nimic din ceea ce spunea. Când s-a simtit probabil ceva mai usurata, a înhatat ghiozdanul si a plecat, trecând în viteza pe lânga profesoara care asistase înmarmurita la ultima parte a scenei, doar ca venise prea târziu ca sa mai înteleaga ceva din ce spunea Scarlet.
Mai devreme am spus ca nu profita niciodata de avantajele pe care le avea. Gresesc; asta a fost o ocazie în care a profitat, fiindca nu a mai dat o saptamâna pe la scoala. Nici unul dintre noi nu a privit gestul ei altfel decât ca pe ceva firesc, o reactie foarte normala la cele întâmplate.
Chestia asta a adus-o în atentia noastra pe Scarlet. Fetelor le parea chiar rau, si s-au pedepsit refuzând sa se mai atinga de cutia cu bomboane, care a ramas acolo, pe o banca. Baietii aveau si ei o atitudine dezaprobatoare fata de fete si de admiratie fata de reactia lui Scarlet. Oricum, intrasera în discutie niste înjuraturi pe care nu le stiau nici ei, si nu-si puteau da seama de unde naiba le învatase Scarlet. Acum eu stiu, dar la ora aceea eram la fel de uimit ca si ei, de fapt am fost atât de uimit, încât dracul m-a împins sa-i fac, neanuntat, o vizita.

II
Noaptea

„Oricum, îi vad ochii întotdeauna asa cum au fost, si acum ca si înainte mi se pare ca întreaga ei fiinta e concentrata în acesti ochi, ca ochii erau singurul lucru real la ea, si ca restul nu era decât felul în care noi percepeam o fâsie de ceata”

II

Când ma gândesc acum la Scarlet, mi se pare ca e imposibil sa îi recompun figura, si totusi sunt momente când fata ei îmi apare înainte, asa cum arata ea la saisprezece ani, dar în cele mai absurde culori. Îmi amintesc, desigur, ca parul ei era rosu, aproape de culoarea mahonului, cam asa îmi apare si în aceste viziuni, dar, în ele, frumoasa ei piele alba dispare cu desavârsire, întunecata fiind de o culoare asemanatoare cu a parului, care îmi aminteste de culoarea sângelui ei, când se taia la mâna. Oricum, îi vad ochii întotdeauna asa cum au fost, si acum ca si înainte mi se pare ca întreaga ei fiinta e concentrata în acesti ochi, ca ochii erau singurul lucru real la ea, si ca restul nu era decât felul în care noi percepeam o fâsie de ceata. Am început cu aceasta descriere ca sa întelegeti de ce atunci când mi-a deschis usa locuintei ei, am înlemnit, fiindca o vedeam asa cum am descris-o, si nu cum ma obisnuisem cu ea la scoala. Cred ca în acele momente când imaginea ei îmi apare în fata atât de întunecata, îmi amintesc de clipa în care draperiile rasfrângeau reflexe stacojii pe fata ei, si când, dimpotriva, parul îi era mai stralucitor ca oricând si în ochi îi ardea ceva de neînteles, de neînteles atunci, ca si acum.
Dupa acel prim moment de soc, am reusit sa salut destul de frumos, si am fost invitat în casa. Am sa descriu casa, fiindca a jucat un rol important în viata mea, toate lucrurile stranii pe care le-am trait izvorând parca din acel loc elegant si întunecat.
Se intra, dintr-un holisor mic carui nu i-am dat atentie decât rareori, într- o sufragerie care mie, venit de la bloc, mi se parea uriasa. Avea ferestre mari care erau întotdeauna acoperite cu draperiile stacojii de care am vorbit, si, în acei ani de economie la electricitate, Scarlet si mama ei traiau în lumina electrica a unei lustre de lemn, sculptata. Desi mare, sufrageria parea intima datorita unui numar de mobile de epoca, destul de mari, dar cu un aer firesc în încaperea aceea maronie. În mijlocul camerei ( si nu lipita de zid, cum eram eu obisnuit ) se afla canapeaua cu cele doua fotolii, din plus moale, maro. Pe canapea se afla mereu un fel de sal spaniol, enorm, negru si cu trandafiri rosii, cu care Scarlet se învelea uneori, când statea la televizor. Televizorul nici nu-l mai descriu, era oricum o minune, dar cel mai ciudat lucru din camera era un tonomat. Mai târziu, mama lui Scarlet mi-a explicat ca ea nu cerea niciodata nimic ( iata unde era copilul rasfatat pe care mi-l imaginam ) si o singura data, de ziua ei, când parintii insistasera sa îi ia ceva deosebit, alesese atât de neobisnuit, tonomatul.
Acasa, Scarlet parea, la prima vedere, asemenea oricareia din fetele pe la care mai treceam. Mi-a oferit ness (!), suc si alte minuni, dupa care a asteptat politicoasa sa afle cu ce ocazie am dat pe acolo. Am bâiguit ceva cum ca voiam sa stiu daca totul e în regula.
-Ah, a exclamat ea.
Dupa care s-a asezat pe canapea, s-a învelit cu salul spaniol, mi-a spus
-Simte-te ca acasa, si s-a afundat în vizionarea programului de pe bulgari.
Am fost uluit de atâta lipsa de politete, si o buna bucata de timp am petrecut-o gândindu-ma la asta. Apoi m-am mai foit vreo jumatate de ora, timp în care m-am simtit îngrozitor ( habar n-am de ce nu am plecat).
Pe o etajera se aflau o masinuta si o papusa. Mai tarziu am stiut ca erau singurele jucarii pe care Scarlet le avusese vreodata. Am intins mana sa iau papusa, lucru care a trezit-o din letargia ei. A urlat la mine.
- Ia mana !
Cred si eu ca m-am speriat. Scarlet s-a scuzat totusi pentru iesirea ei, dupa care s-a invelit din nou in sal si a parut sa recada in letargie. Eram foarte stanjenit si nu aveam nici cea mai mica idee despre cum sa ma port in continuare.
Imi amintesc foarte vag ce a urmat in cele cateva zeci de secunde in care m-am ridicat si am mormait ceva ce aducea a ramas bun. Foarte clare imi sunt in minte doar lumina aceea palida si calda, ameteala care ma cuprinsese, o aparitie fugara a imaginii unui copac foarte inalt in mintea mea, apoi urmeaza amintirea foarte fizica a momentului in care Scarlet s-a azvarlit asupra mea, mi-a incolacit gatul cu bratele si m-a tras inapoi pe canapea.

llI.
Dimineata

„Poate va intrebati de ce m-am dus la Scarlet. Asta nu e o intrebare de bun simt, doamnelor si domnilor. La Scarlet a trebuit sa ma duc fiindca nu puteam sa fac altfel si despre asta pot sa va dau la fel de multe amanunte ca si despre papausa Bebe.”

A fost prima noapte in care am lipsit de acasa. Sa nu va imaginati nici ca am sunat sa-mi anunt lipsa, nici ca intre Scarlet si mine s-a petrecut vreunul dintre acele lucruri care ulterior aveau sa fie pentru o vreme intreaga ratiune a existentei mele. Dupa aceasta iesire, Scarlet s-a ghemuit in bratele mele exact ca o pisica, si desi stiu ca era imposibil sa toarca, totusi fiorul pe care-l simteam in trup nu putea sa vina decat de la o astfel de senzatie. Scarlet a stins televizorul si a adormit in bratele mele. E adevarat ca m-am chinuit ingrozitor si am dormit pe bucatele. Nu puteam sa-mi eliberez mintea de anumite halucinatii, de imaginea unui copac inalt si a tot felul de campii foarte verzi si intinse, apoi diverse imagini pe care nu eram in stare sa le identific.
Scarlet in schimb, nu s-a clintit, nu i-a tresarit nici un muschi si de dimineata mi-a marturisit ca nu visa niciodata decat cu ochii deschisi, cand intra intr-un fel de transa.
Am convins-o a doua zi sa plece impreuna cu mine la scoala, si in timp ce ma spalam in baia plina de sticlute din acelea care se afla acum si in propria mea baie, ma intrebam unde este mama ei, cum traiesc de obicei si ce ar spune daca ar sti ca mi-am petrecut noaptea acolo. Dar nu m-am intalnit cu ea si atunci cad am iesit din baie. Scarlet ma astepta cu ghiozdanul in spate. Mi-era groaza sa ma duc la scoala in uniforma distrusa si mototolita in timpul noptii. I-am marturisit asta lui Scarlet, acestea fiind primele cuvinte pe care i le adresam in dimineata aceea. Nu a raspuns nimic, si-a dat jos ghiozdanul si a disparut intr-o camera de unde s-a intors cu o pereche de blugi si un tricou care imi veneau perfect ca sa nu mai vorbesc ca nu vazusem niciodata astfel de haine decat la Scarlet. Nu puteau sa fie ale tatalui ei pe care il vazusem la scoala si era un urias si nici ale mamei sale care era intr-adevar inalta dar foarte subtire. Ale lui Scarlet nu puteau fi in nici un caz. Imi munceam creierii, disparand din nou in baie, dar nu am ajuns la nici o concluzie decat ca Scarlet adusese aceste haine sa le daruiasca cuiva sau ceva de genul asta. Asta era in momentul acela totusi (ce prost eram!) problema cea mai mica. Cea mare era ca trebuia sa apar la scoala fara uniforma ceea ce era nemaivazut (eu nu eram Scarlet, nu?). Totusi am plecat. Am facut scurtul drum pe jos alaturi de Scarlet care tacea. La un moment dat, in dreptul Parcului Ioanid m-a luat de mana. Am trecut prin parc si atunci mi-a spus, accentul simtindu-i-se mai puternic ca niciodata: „ Stiu ca nu ai sa spui nimanui, dar asta nu are nici o importanta. Important este ca tu insuti sa nu crezi si sa nu iti amintesti nimic cat tine intreaga zi. Diseara te astept la mine, sa iti aduci ce ai mai drag. Si uniforma. De haine nu ai nevoie.”
Mi-a dat drumul mainii. Cad am ajuns in curtea liceului, mama si tata ma priveau inspaimantati din poarta. Scarlet a trecut cu o sinceritate senina pe lângă ei, nu-i cunostea, eu insa suferisem o schimbare extraordinara. Gandeam la fel dar simteam altfel, eram altcineva. Nu imi amintesc exact cum a decurs scena in care le explicam(???) ce se intamplase, dar imi amintesc ce greu a fost sa le spun la fel de vag si nesigur cum imi spusese Scarlet, ca ma mut la ea. Saraca mama! cred ca era pe cale sa faca infarct, vorbeam despre ceva nemaiauzit si de neinteles pentru ei. Am hotarat sa le acord o ultima sansa de apropiere si i-am convins sa mergem la o bodega sa vorbim. Mi-am aprins spre stupoarea lor o tigara, in timp ce baietii de pe-acolo imi admirau hainele, cat despre ai mei, nu si dadeau seama decat ca nu sunt ale mele. Singurul lucru care ii oprea sa ma sfasie era mica raza luminoasa pe care o intrezareau in faptul ca as fi putut sa ma casatoresc cu o straina. Evident ca nu avea sens sa le vorbesc despre cat de neverosimil era asa ceva si incercam sa castig teren. Adevarul e ca nici eu nu stiam despre ce vorbesc si aveam o incredere aberanta si oarba in Scarlet care ar fi putut sa faca o gluma. Am aflat destul de curand ca Scarlet glumea foarte rar si mintea si mai rar, aproape niciodata. Mie personal nu mi-a spus niciodata o minciuna. Daca nu dorea sa vorbeasca despre ceva pur si simplu nu o facea, si Doamne! de cate ori nu s-a intamplat asta.
In orice caz, in ziua aia nu m-am mai dus la scoala si spre seara am aparut la usa lui Scarlet cu ce aveam mai drag: Bebe. Bebe era papusa mea. Asta este tot ce am sa spun despre Bebe. Imi mai adusesem si uniforma, calcata cu mana mea. Nu va mai spun prin ce am trecut pana sa plec de acasa, important e ca, dupa cum am mai spus, pe seara eram la Scarlet. Mi-a dat drumul in casa foarte normal, m-a dus sa vad camera noastra (!!!), baia mica, tot a noastra (!!!!!!) si restul apartamentului. Cu o cazia asta a deranjat-o putin pe mama ei care citea intr-un dormitor, ca sa o anunte ca de aici inainte voi locui acolo. Mama lui Scarlet, Caterina, a ridicat doar ochii, a dat usor din cap la auzul numelui meu si a zambit cat se putea de frumos. Eu eram linistit pentru ca din seara precedenta aveam o stare de abandon si pregatire sufleteasca pentru orice. Poate va intrebati de ce m-am dus la Scarlet. Asta nu e o intrebare de bun simt, doamnelor si domnilor. La Scarlet a trebuit sa ma duc fiindca nu puteam sa fac astfel si despre asta pot sa va dau la fel de multe amanunte ca si despre Bebe.
Camera „noastra” era draguta si simpluta, si avea in ea ce e normal sa aiba o camera. Decat ca asternuturile lui Scarlet erau stcojii ca si numele si mobila avea aceeasi nuanta. In rest, covor, perdele, alte lucuri, vesele si normale.
„Unde sa stea Bebe”, m-a intrebat. L-am asezat intre cele doua jucarii ale ei care de data asta erau pe un bufetel in camera. S-a uitat lung la mine, dar n-a scos o vorba. Cred ca in cei multi ani cat am fost alaturi, a spus vreo suta de propozitii. Sigur exagerez, dar chiar imputinandu-le astfel, mi se pare ca sunt prea multe. In orice caz s-a indreptat spre Bebe si am crezut ca da cu papusa de pamant, dar a aranjat-o cu bratele in jurul papusii ei. Dupa cum se vede, nu prea avea nevoie sa vorbeasca. Apoi am facut dragoste. Prima oara, eu. Am vazut iar copacul, pajistile, si ceva ce ar semana cu hora ielelor. Asta este tot ce imi amintesc. De data asta am adormit eu in bratele lui Scarlet si m-am trezit duminica. Adica a doua zi.