Carne in cer

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: ~Acru
Comentarii (4)

Intr-o zi, pe cer a aparut o fleica. Da, chiar asa, o fleica, din acelea pe care cei ce se hranesc cu animale moarte o mananca. Sau din aceea pe care un hocheist, sa zicem Ryan O’Neal in Love Story si-o pune pe vanataia de pe fata, ca sa traga sangele.

O fleica a aparut. Una potrivita, de marime perfecta pentru ca cei care ar fi vazut-o sa spuna: uite, e pe cer o fleica de marime potrivita.

Intamplator insa fleica tinea mortis sa ocupe doar campul vizual al unei fete careia i se dusese firul de la ciorap, si incerca stopeze avansul dezastrului cu ajutorul unei picaturi mici, mici de oja, dozata cu o codita de frunza. Asadar, fata nu avea cum sa vada fleica, deoarece e lucru stiut ca daca ti se duce firul de la ciorap, te vei uita obsesiv in jos, iara nu in sus.

De asta zic, fleica a gresit grav. Ori se aratat pentru toata lumea, si-atunci va imaginati ce ar fi fost. O fleica pe cer? Audienta maxima. Daca mai avea si cumva, nu stiu asta, forma lui Isus cinci minute dupa ce a fost coborat de pe cruce, ar fi dat la propriu lovitura.

Insa fleica s-a incapatanat sa doreasca a fi vazuta doar de respectiva fata. Fara sa-i dea prin cap ca, daca defileaza cu intentia asta, ar trebui sa se intinda, ranita, pe jos. Nu ar fi fost deloc la fel de spectaculos, insa fata ar fi vazut-o macar. Si ar fi zis, de pilda:

“-Ia uite, cuiva i-a cazut o fleica.” sau ” -Cutu cutu (mereu exista un caine), uite o fleica, uite aici.”

Sau cine stie, fata e saraca. Se mai intampla. Fete sarace, da. Si-atunci ar fi ridicat pe furis fleica din praf, uitandu-se stanga-dreapta daca nu cumva o vede cineva, si ar fi strecurat-o asa, murdara, in geanta, urmand sa o prajeasca acasa.

Nu ar fi fost asta grozav? Dar fleica s-a incapatanat sa stea pe cer pana cand fata a plecat, privind tot in jos pentru a monitoriza firul dus. Si dusa a fost si ea, si fleica care a stralucit degeaba ca o stea, pe cer, timp de zece minute, deasupra statiei de 79 de la Baba Novac.

Zei ar nat long, ze deiz ov uain end rauzes.

Three little birds

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: ~Negam orice asemanare
Comentariu (1)

Frumusete

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: Spicy si Flagrant
Comentarii (0)

De ce frumusetea trebuie exhibata, de ce trebuie sa o vada cine nu o cauta si nu poate sa o inteleaga? De ce exista expozitii, de ce femeile frumoase trebuie sa isi arate frumusetea, de ce sunt muntii la indemana tuturor?

Fiecare privire care nu intelege, maculeaza, fiecare atingere care nu stie pe ce s-a asezat distruge…Frumusetea trebuie sa ramana ascunsa si sa fie rasplata doar cautatorilor.

Verde

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: ~Za writer lime
Comentarii (0)

Nu-i vant care sa te poarte mai departe decat culoarea verde din sufletul tau
nu-i apa sa te inece mai adanc decat apa verde.

nu-i verde mai dur decat al pietrelor acoperite de-o falsa pelicula moale
nici mai definitiv verde decat al mlastinilor nu-i.

ploaia zboara oblic, cu cioburi menite sa-mi faca fata bucatele
dar eu sunt verde, si celor verzi le creste repede piele peste rani care raman.

doar traiesc. si-si musca buzele pana la sange, cand nu mai vor sa simta pe incheieturile degetelor sangele celorlati. si-si rup degetele lovind in gol cand nu mai vor sa-i loveasca pe altii.

si-apoi se gasesc, si zboara, si zboara, si stralucesc verde, si-acolo sus mor.

Nessun dorma

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: ~Acru
Comentarii (2)


Baiatul

Asa grait-a: marie jeanne
Categoria: ~Negam orice asemanare
Comentarii (4)

A fost ultima vara frumoasa de care imi amintesc, ultima vara ca la carte, care doar adormea orasul, fara sa-l murdareasca, fara sa-l otraveasca…

Inca mai aveam gradina plina de trandafiri, florile teiului, cele neculese, zaceau pe jos si erau rascolite in fiecare zi de pisicile care isi tavaleau dragostea printre ele, printre firele de iarba, prin iedera care se tara pe jos. Era soare pana tarziu, si intr-o seara in care soarele nu se dadea dus, l-am vazut pentru prima oara.

Ranit, cu sange imprejurul urechii si bland, statea in mijlocul gradinii de ceva vreme, linistit, ignorand cainele care ii mai dadea tarcoale, si celelalte pisici. Statea nemiscat, ca-n mijlocul vesniciei.

L-am ridicat in brate si m-a lasat, nu cu aerul ca mi-ar face o favoare ci parand ca asta a asteptat tot timpul, toti anii multi in care fusese departe, in care cautase drumul spre gradina mea. Si l-am ingrijit cum am putut. Iar el nu a mai plecat niciodata.

Cobora dimineata in gradina si isi petrecea ziua acolo, imobil printre petale de trandafiri cazute, ca un zeu al pisicilor care nu inspira teama, ci dragoste. Daca il inchideam in casa, avea nevoie sa evadeze, fiindca locul lui era in gradina, si totusi eu nu puteam sa il las.

Veterinarul imi spusese ca are cel putin 19 ani. Nu putea fi sterilizat, la varsta asta, si el, fara dinti si gheare, voia sa plece in escapade amoroase din care se intorcea cu urechile rupe si coada franta. Si nu puteam sa il las. Asa ca Baiatul a mers pe sarma ade rufe, a deschis usile cu clanta, a incercat sa le descuie, a escaladat ziduri, a facut tot ce-ar face un om ca sa scape din inchisoare, si mai mult.

Pana cand i-am spus Baiatului, fiindca aflasem: Baiatule, ai cancer. Si trebuie sa mergem cat de des sa iti scoatem formatiunile canceroase din urechi. Si nu o sa mai traiesti mult, iar eu nu stiu cum am sa traiesc fara tine.

Si atunci el nu a mai incercat sa evadeze, iar eu l-am lasat liber. Si nu s-a mai dus in gradina decat pentru treburile lui zilnice, in rest statea mereu unde il puteam vedea, cu imobilitatea lui de zeu bland, si cu ochii aceia care stiau tot si imi spuneau tot doar mie.

Si l-am intrebat, Baiatule, vrei sa te gonesc mai repede de langa mine? Ca sa nu iti vad durerea, ca sa nu traiesti asa? Iar Baiatul mi-a spus ca va avea o vesnicie sa ma priveasca de departe, insa mai avem doar putin timp in care mana mea sa se plimbe pe blana lui si prea putin timp ca sa stam ochi in ochi cu orele, pana cand stim tot ce e de stiut. Nu a vrut, si trupul lui m-a parasit fara sa se planga, desi suferinta i-am simtit-o intr-atat incat a rupt fizic din mine o jertfa pentru el.

Cate n-am vorbit cu Baiatul. Tot. Undeva in raiul pisicilor, un urias bland, cu capul falcos si urechi zdrentuite ma cunoaste mai bine decat toti oamenii care m-au iubit. Ma intelege mai bine decat toti. Si ne-am iubit mai mult decat ne invata povestile ca se poate.

Si azi, la radacina corcodusului din curte, mai las petale de trandafiri si flori de tei, cand le e timpul, insa Baiatul nu e acolo. E cu mine mereu, privindu-ma atent cand imi e greu, si spunandu-mi lucruri intelepte, asa cum doar zeii pisicilor stiu sa spuna.

BaiatuBaba2