M-a tot acuzat lumea ca nu scriu mai amanuntit. E un blog, si nu o carte. Va daruiesc idei si oraganizez feedback.
Nu-s totusi Balzac. Dar ca sa va faceti idee ca nimic nu e haotic in mintea mea, doar am inventat matematica, iata ideea pe care merg.
Hai ca s-a transformat toata combinatia intr-un forum. Sa fiu mai clara, gen.
Nu stiu daca a sesizat careva ca eu dau vina pe educatie. Generatia mea cel putin – eu sunt sincer o exceptie, nu vreau sa scot ochii nimanui cu asta dar este realitatea- a primit, in majoritate, o educatie foarte dubioasa de la mame. Si sa stiti ca nu e nimic traditional in asta.
Cam pana la inceputul anilor 50, atat la tara cat si in mediul aristocrat-intelectual, femeia stia ca este stalpul casei, stia insa si ca este femeie.
Read more…
Sunt cu trei posturi in primele zece locuri din topul lunii Bligg – Blogoree.ro, unul dintre ele fiind pe locul intai. Da, Treizeci de ani. Celelate doua sunt inceputurile seriei, Corporate Love si Ai principii? Esti praf.
Treaba asta ma face sa ma gandesc ca ar trebui sa-i dau inainte cu seria, asa ca maine voi emite cate ceva despre prietenie. Read more…
Daca incep o povestire cu “cand eram flacau la mama”, ceea ce e mai putin probabil, nu, putem sa ne prefacem ca nu s-a intamplat cu adevarat niciodata? Din seria atat de draga mie “am un prieten care…”.
Zic, asa o sa para in regula, deci ne-am inteles. Eu o sa ma prefac ca am tusit, si voi ca n-ati auzit injuratura.
Deci cand eram flacau la mama, i-am promis unei gagici ca n-o sa povestesc niciodata despre asta. Voi acum, care sunteti geniali, v-ati prins ca daca eu eram flacau, nici gagica nu era gagica. I-am promis deci ca nu voi povesti niciodata faza respectiva, deloc stanjenitoare. Voi deja v-ati prins ca este fix invers.
Vezi, cat de usor s-ar putea? Dar nu se poate. Pentru ca lamaia don’t tell. Daca nu aveai incredere in asta, trebuia sa taci. Now all of ya ppl who told me stuff will just have to trust me.
Nu-i nimic mai urat decat oamenii intrati in panica, viermuind ca gandacii, cah.
Bag seama ca malformatiile coloanei vertebrale sunt plaga generatiei noastre. Sunt niste doctori buni de oase, la Foisor.
Conquiztador, la aflarea vestilor
Nick Cave and The Bad Seeds – Henry Lee
Later edit: Niste oameni s-au sesizat in legatura cu decoratiunile de la mine din casa. Taman aia care au inca minim trei bibelouri din zestrea mamichii.
1. Sor-mea a luat licenta cu 9,20. Cred ca nu suntem rude. Felicitari, mda, hai felicitari.
2. Acum vreo cativa ani facusem o lista cu ce n-am sa fac sau reprezint eu niciodata. Era foarte inflacarata. In fiecare an, am mai taiat din ea, pana s-a dus naibii toata. Un singur punct nu a mai ramas in picioare.
Ocazie cu care s-a dus naibii si taria cu care mi-as mai putea sustine vreodata punctele de vedere, cand vad ca au o viata cam scurta pentru niste principii.
M-am tot invartit in jurul hartiei cu pricina, cugetand daca sa-i dau foc dansei sau mie.
Si cum sunt cel mai optimist pesimist alive, si-apoi trebuie sa gasesc o cale de a avea neindoielnic dreptate, mi-am dat seama ca este de bine. Da. E de bine.
Multe dintre principiile mele se bazau pe lipsa de experienta si pe necunoastere. Lucruri pe care le infieram, si le mai taxez si acum la cei din jur, au fost comise de persoana-mi cu o lejeritate infricosatoare.
Pentru ca in momentul acela, actiunea isi gasea o justificare.
Pentru ca daca ai mai mult de doua principii in viata, inseamna ca esti incorsetat, paralizat, definitivat si vei avea o viata previzibila prin deciziile luate. Na.
Fiecare nou inceput (si de asta imi plac inceputurile) pleaca cu un nou set de principii formate din experienta anterioara. Asa, la bunul simt, sincer, cum mai pot fi valabile pentru o stimata doamna de 29 principiile unei domnite de 18 ani? Am fost, fara indoiala, geniala inca din tinerete, dar nici cea mai profunda inteligenta (a mea), nici cea mai ascutita intuitie (neaparat tot a mea) nu suplinesc experientele.
Cand ma gandesc cat de vehementa am fost fata de atitudinea unor persoane, pe care acum o repet….aaa…pai ma bucur, inseamna ca aveam si atunci vana de acum.
Muahaha
Ce credeati? I’m back i told you.
Cu cata sinceritate poti oare credita cuvintele unui fost/ale unei foste? “iti doresc tot binele din lume”. Cuvintele celui/celei care te vrea dar nu te poate avea: “macar sa iti fie tie bine…”. Cuvintele celor care te dau afara: “sper sa te descurci cat mai bine”. Cuvintele celor care te parasesc: “good bye, i wish you well”.
“Numai bine”, iti ureaza orice semicunoscut, despartindu-se de tine dupa o scurta discutie vizavi de non-stop.
I wish you well.
Cuvinte cu care speri sa scapi pe veci de omul ala, odata ce i-ai dat, nu, binecuvantarea in viata, cuvinte cu care speri sa-l imblanzesti si sa-l aduci la tine, cuvinte cu care speri sa-l faci sa-si aminteasca ca odata era cu siguranta adevarat. I wish you well.
Ia spune tu, cititorule, de cate ori ai simtit cu adevarat ca vrei sa-ti vezi fosta iubita inflorind cu zambete la bratul altuia, care-i evident capabil sa faca ce n-ai facut tu? Este ca te trezeste gandul asta din somn? Doamne, sper ca respectivul o face fericita. Ca nu o pocneste. Ca nu il enerveaza. Ca ii aduce flori in fiecare zi. Ca ii face surprize care mie nu mi-au trecut vreodata prin cap.
Ia zi, ai multe dimineti dinastea?
Sau mai degraba, decat sa o vezi fericita asa, ai fi luat-o de nevasta?
Muahaha.
Feriti-va, m-am intors.
P.S. Am afirmat ieri, intr-o discutie cu domnul Ciochia de la Radio Lynx, despre cineva, ca “ii va fi greu” intr-o competitie cu mine. De ce?, zice el.
Pai, nu pentru ca as fi cea mai buna. Pentru ca sunt cea mai rea.
