Si-anume ora patru dimineata aproape. Cand eu sunt treaza si fac treburile de maine dimineata, fiindca asa e smecher cand ai febra. In rest, toate cum le stiti, masuta aia mica e tot in colt.

Am facut rost, gratie relatiilor mele speciale pe care le cultiv fiind o persoana atat de draguta, amabila si sociabila, o raceala dubioasa, care nu se incadreaza nici la categoria guturai, nici la gripa porcina, nici macar la pneumonie, meningita sau whatever.

E o raceala de tip nou, pe care, din egoismul de a nu o vedea ajunsa vedeta precum porcina, am ales s-o tin ascunsa intre cei (efectiv) patru pereti care ma inconjoara mai rar in timpul zilei.

E o raceala, asa, cum sa va zic, care imi zagandare oasele in primul rand, si muschii. Totu se misca greu, in reluare, cu dureri. Apoi se mai instaleaza in cate un plaman, da’ nu mult, ca se muta in ceafa. Mai rau e cand se baga in stomac. Face acolo niste lucruri care reies des si dubios.

Mai rau e ca abia pot sa imi tin ochii deschisi. Isi revin abia spre seara. Buzele sunt crapate in asa hal incat au in ele gauri care nu-mi permit sa mananc mare lucru. Caci ustura. Faptul ca am senzatia ca-mi pica toti dintii nu e asa de important.

Cu toate acestea in spinare insa, eu trebuie sa vin azi la birou. Nu fiindca ar chiar trebui cu adevarat, ci fiindca trebuie ca sa n-o iau razna. Desi ma intristeaza dpdv profesional. Caci ma misc minunat cand sunt acasa. Daca sunt la birou, nu lucrez. Ma hlizesc cu orele.

Insa cu toate ca tin la bunul mrs al lucrurilor, intelegeti, sunt de vineri in casa. Nu mai pot. Vreau la birou! Stiu ca e un delir cauzat de febra, insa simt ca trebuie sa merg cu curentul.

Daca nu ma prezint la birou pana la ora 14:00 cel tarziu, sa stiti ca m-a invins, m-a doborat si isi tine genunchiul pe grumazul meu.