…..They will not go quietly,
the cats who’ve shared our lives.
In subtle ways they let us know
their spirit still survives… (Linda Barnes)

* nu-s eu atat de poetica, este dintr-o poveste a lui Vladimir Colin.

Am multi cunoscuti carora le e usor sa arunce cu cuvinte. Sa zica lucruri grele de tot, si mai tarziu sa se poarte ca si cum nu s-a intamplat nimic. Cum s-ar spune, le-au luat inapoi prin comportamentul exemplar. Lol.

Lor tuturor vreau sa le spun ceva. Desi le-am iertat toate cele facute veodata, cuvintele aruncate nu am cum sa le uit si nici cum sa le iert. Am in mine un desert prin care ele se alearga haotic, se izbesc cap in cap insulta cu minciuna si care vor trai acolo cat traiesc si eu.

Asa ca daca dupa x timp ma privesti in ochi si-mi spui ceva ce contrazice o vorb care ti-a scapat acum niste ani, eu o sa apreciez intentia, dar sa ma ierti daca nu te cred.

Recunosc, nici eu nu ma exprim bine. Uneori imi iese altceva decat vreau, sau celalat nu intelege. Si sunt imediat dispusa sa explic. Dar nu vorbim de neintelegeri aici. Vorbim de propozitii scurte si clare, fara echivoc. Vorbim despre un cuvant rau aruncat acolo unde se asteapta unul bun. Si de cuvintele plecate din razbunare.

Pe alea nu le mai sterg rauri de miere. Si desi pot sa torn in mine miere cu borcanul, voi ajunge mereu la amarul de dedesubt.

As prefera picioare in stomac sau palme. Ce e cel mai rau e ca sunt cuvinte multe, si peste tot. Si cuvintele curg, si desertul a devenit cam neincapator.

Am fost la Angst sa imi iau un sandvis, si undeva mai departe de coada sedea un batranel cu cosul plin. Il intreb, sunteti la coada? Dar el cica:

Inca nu, astept dupa coada mea de-o viata. Suntem casatoriti de cincizeci de ani. Suntem majori .

Mi s-a latit un zambet incontrolabil pe toata fata si m-am uitat in urma, la “coada” lui, zambea si ea.

Io cam ce-as fi? Cred ca un caine cu roata rosie.

Cam asa arata lucrurile la aproape 2 dimineata, cand mai ai inca doua ore bune de munci inainte si o zi normala maine, din aia cu tequila de dimineata, pisicina de la 1 la 4 si o sera pe plaja, la Stuf.
Toate, bineinteles, la minus 8 grade.

Si imi pot imagina lucruri si mai urate din pacate, asa se intampla cand sunt obosita, asa ca salcia la mal si cainele cu roata rosie imi apar brusc ca fiind o idee geniala. Macar de-un Matisse tot iese. Sau de-un Matiz.

De-ai fi tu salcie la mal
Mi s-ar face raaaauuu la umbra taaaa
O stea pe cerul de opal
De-ai f, ce rau m-as panica
Si-acolo unde esti o viata as sta
Desigur, de-ar fi Portugaliaaaa
De-ai fi in zbor o randunea
Iar eu Tiriac, te-as impuscaaa
Sau primul fulg de nea
As zice c-ai uitat ca nu-mi place zapadaaaaa

Si as putea sa o mai duc asa, dar mi-am dat seama ca in timpul asta as putea munci, revelatie trista pentru care merit surghiun. Daca vi se pare tare ca versiune lirica, stati sa auziti cat de tru o cant. Inregistrez cu prima ocazie.

Mda, dormiti, ce va pasa.

Lamaie.ro – Pisici
Vezi mai multe video Haioase »

Fiind o creatura crescuta pe la munte, evident ca sunt un fan. Din pacate, nu ma omor dupa treaba cu frigul, in principal din cauza de oase busite. Dar uneori chiar nu conteaza, pentru ca e prea fun. Si te mai si saturi sa stai in casa si sa te plangi: mama ce m-as baga nitel in zapada, pacat ca e asa frig:))
Astfel incat am batut partia Clabucet cu saniuta (nu vreau sa ma fac de ras pe schiuri), am mancat peste orice masura, dupa care am carat tot poporul la Busteni, unde iar am mancat peste orice masura. Si mi-am luat o caciula cu blanita si urechi.
Si cam atat, a fost fun rau, cred ca mai mergem curand-curand.
Poze, gen. Enjoy.