L.E. Deci omul a fabricat un comment, (dintr-un comment mai vechi de pe blogul lui), care e dumnezeu. E asa dragut. Adica, a demonstrat ca nu aveam de unde sa am commentul ala, decat sa-l fabric din alt comment lasat de el la mine pe blog. El care nu a intrat si nu a comentat niciodata aici. Si dupa aia a cautat ip-ul si a aflat ca e din Bucuresti. Magic. Ca sa nu mai vorbim ca a crede ca io-s vreodata pe net la 8-9 dimineata, cand dorm cel mai dulce in afara de cazurile de inmormantare, e patetic.
Cred ca-l las sa se odihneasca in pace, sau pasez leapsa cui o doreste.
Ca na, si-a dat seama, cand sa puna titlul, ca nu gandeste, si asta ma face sa i le iert pe toate.

Deci Mircea Popescu cica nu el a comentat. Si ca nici alte comentarii nu sunt ale lui. Ca trolleaza cineva in numele lui. Bai, se poate. Uite, nu m-am gandit. Nenorocitul ala de troll l-a bagat in topul comentatorilor, in Zelist. Din cauza trollului, lumea il face spammer. Traficul creste, e infiorator. Ma gandesc ce a fost in sufletul trollului. Cum s-a gandit el sa faca alegerea. Cate nopti s-a chinuit sa aleaga un cetatean onest.

Observasem intr-un articol, pe buna dreptate, ca e spam “intelectual”. Ca omul citeste macar in diagonala si comentreaza in cel putin doua propozitii, la obiect. Jdemii de comentarii. Deci, cineva si-a dedicat viata actiunii de a face lucrul asta in numele lui Mircea Popescu, in scopuri inca necunoscute.

Acum ma simt atat de prost. Mai exista varianta: ca am fabricat comentariul. Si ca ip-ul ala l-am inventat tot eu. Uite, mai aveam unul mai vechi, in spam. Aceeasi adresa, acelasi ip, acelasi modus operandi. Ca sa ai date sa-l raportezi pe nenorocitul care iti aduce prejudicii, Mircea.

Uite, am facut eu niste cercetare pentru tine. Omul e din oras cu tine. Nu-i o coincidenta fantastica? E chiar in Timisoara. Iti va fi mult mai usor sa-l localizezi si sa-l anihilezi.

In orice caz, din commenturile de la el am aflat ca:
1. Sunt pionul lui Zoso. Nasule, sari cu banul.
2. Zoso scrie la mine pe blog. Ma duc sa scot bani.

P.S. De ce nu am eu stare?

E lung si daca n-aveti rabdare, sariti direct la coada, la concluziile despre online . Da’ mai bine aveti rabdare.

Vi se pare ca scandalul din online a devenit iritant? Pai cum domnule, Elodia a durat vai mult pana s-a plictisit lumea. Hai sa va zic ceva.

Vad ca au pus containere de reciclare. Sunt mari, frumoase, din pacate puse in locuri pana unde nici dracu nu se cara cu gunoiul, dar in fine, sunt. Scrie pe ele mare ce sunt si la ce-s bune, sa vezi de departe, si-s colorate, sa atraga atentia. Trei sunt chiar in coasta hotelului Howard Johnson. Ei si treceam eu asa pe acolo, si printre picioarele mele se incurca un pustiulica de vreo 3-4 ani, dupa care striga maica-sa, sa se potoleasca.

Ajung ei, odata cu mine, in dreptul containerelor, si pustiulica intreaba:
- Ce-s astea?
La care maica-sa grabeste pasul si zice:
- Nu stiu.
Ei vedeti, aici urma o parte pe care am sters-o. Aia in care balacaream injuram ma enervam pe pioni (cuvantul saptamanii). Ihi. ASTIA sunt pioni.

Asa ca sarim la o concluzie, calma si linistita. Asa ne trebuie. Asa ne crestem copii? Parintii mei imi raspundeau la orice intrebare cand eram mica. Sigur, nu chiar la alea de genul: “De ce si-a vopsit vecinul usa in verde daca era maro”, dar la toate la care aveau un raspuns. Si daca ii depasea, aflau si imi spuneau alta data. Chiar daca pana atunci imi pierdeam intereseul, tineam minte, tin minte ca azi cum bunica-mea a cautat in Enciclopedia aia neagra, in patru volume alfabetice, si mi-a zis de ce e iarba verde.

Dar tanti asta nici nu s-a uitat pe containerele alea. Nici nu a ridicat ochii din pamant. Copilul ala nu va primi niciodata explicatii despre de ce e cald, de ce e frig, de ce si ce trebuie sa inveti, despre ce e BINE si de ce e RAU. Nu va intelege niciodata cu adevarat notiunea de eruditie, habar nu va avea de progres si va avea pretentia de la nevasta sa fie ca maica-sa. Va ingrosa randurile celor care trag tara in directia in care sunt condusi de o mana de oameni care castiga exact ca ciobanii de pe urma turmei.

Si vor invata sa fure. Sa-si fure caciula cu diploma pe care o au, sa-si fure caciula cu jobul de la banca sau din multinationala, cu pozitia lor, vor manca la restaurant sushi si pe ascuns tot parizer, isi vor fura caciula cu casa care nu e a lor, cu masina in leasing, si daca fura asta, vor fura orice.

Si asta nu s-a invatat acum. Asta a invatat lumea imediat dupa revolutie, in voma care a fost si este in continuare societatea romaneasca. Ihi, voma, tara a inceput sa vomite ceea ce a hotarat ca a fost o mancare proasta si acum, in loc de mancare proasta, generatii intregi se hranesc cu voma.

Si atunci, zic, de ce va mirati ca inceputul online-ului s-a ridicat pe furt? Ce au invatat romanii sa faca pe internet prima oara? Sa fure, sa ocoleasca, iar sa fure. Hackerii de frunte, romanii.

Si atunci, zic, care e mirarea? Ca s-au furat retetele de furt, inainte sa se fure cunostinte? Ca oamenii si-au furat caciula fara sa le pese ca la un moment dat vor ramane cu capul gol? Stati linistiti, ca inainte de toate s-a furat rusinea.

Eu nu mai vreau sa ma mir de furturile din online si de nicaieri for that matter. Vreau sa ma apuc sa ma mir de lucrurile facute bine, pe care nu le mai observa nimeni fiindca suntem cu totii prea ocupati sa ne cautam ce trafic ne lipseste de prin buzunare. Nu zic, m-am uitat, prea destul. Si trebuie sa ma mai uit, daca nu vreau sa raman in buzunare doar cu propriile maini, pana mi le fura si pe alea.

Dar de azi, vreau sa ma mir de lucruri bune. De proiecte facute cu cap si rabdare, care vor incepe sa-si scoata banii si carora le va fi rasplatit efortul atunci cand vom apuca sa scoatem capul din atat amar de gunoi.

Anca Gradinariu scrie in Elle un articol de doua pagini despre bloguri.

Dincolo de titlul care s-a vrut atat de adanc incat sa poata depasi barbarul loc comun, “Blogaresc deci exist”, s-a impiedicat grav in Zoso si Piticu, ocazia cu care mi s-a ridicat din nou parul de pe ceafa la superficialitatea iubitilor mei colegi din presa, pe care desi ii admir, trebuie sa ii taxez.
Metoda de a-i baga in fata pe Zoso si Piticu este cam asa: cauti sa scrii ceva interesant si cutting-edge despre tweed, te opresti la primul articol gasit pe google: tweedul a aparut in Scotia.

Mai departe, taxeaza destul de corect Sarcina in Doi, nu intelege nimic din Gramo, e prea dulce cu Andressa, careia ii poceste numele si ii greseste adresa, il admira pe Fulgerica, desi nu face diferenta dintre stilul lui Fulgerica si ce a prezentat mai inainte, si esueaza definitiv incondeind Jeg-ul, fara sa cerceteze mai departe de impresiile de calatorie (engleza nu e din pacate punctul forte al lui Darius).

Pot eu sa o condamn pe Anca? Nu pot, fiindca recunoaste de la inceput ca pleaca cu o parere preconceputa despre bloguri “blogareala imi parea reflexul unei culturi online din ce in ce mai narcisiste…“.
Degeaba se plange ea ca bloggerii critica Romania. Caci a facut exact ca romanul, care, spre deosebire de occidental, cand nu stie ceva intai invata si apoi isi da cu parerea.

Dar zi, pot eu sa o condamn pe Anca?
Scriu zilnic despre subiecte despre care nu am idee, si adesea nu am destul timp sa ma documentez suficient. De obicei insa, isi au radacinile pe la mama dracu, pe cand daca vine vorba de bloguri autohtone, slava domnului, exista vreo doi trei oameni care isi au contactul online, si in cateva randuri de messenger iti pot crea o baza care sa iti permita sa ai macar vaga idee despre ce vorbesti.
Ma intreb cat de greu ar fi fost sa ii descopere pe Bobby Voicu sau pe Buddha?

In schimb, nu e greu sa afli ce bloguri au colegii de la Cotidianul si Hotnews. Nu e nevoie sa le citesti. Eforturile lui Tolontan?
La asta am ras. Pana acolo am inteles, la asta am ras. Ca sa o citez “surse credibile de informatii[...] altceva decat simpla blogareala fara miza si substanta.”

Nu o condamn pe Anca, zau. Recomand in continuare paginile realizate de Gogu Kaizer in FHM si sustin miscarea “sa scriem despre ce stim, sa facem chestii la care ne pricepem.”

Faceti cum zic, nu cum fac.